Postări

Se afișează postări cu eticheta carne

Credința vegetariană și lucru cu carnea

Imagine
Titlul acestui articol (postare) poate induce în eroare, dar nu am știut cum să-l fac mai scurt și elocvent. Ei bine există credințe sau religii unde consumul de carne este interzis sau nerecomandat. Unde credinciosul nu consumă carne de nici un fel în baza doctrinei religioase. Există și alte motive pentru a nu consuma carne - dar ne referim strict la categoria celor ce nu consumă carne strict religios, nu sanitar. Și un astfel de credincios va crede că Dumnezeu a dat viață și nimeni nu trebuie să ucidă. - referire la sacrificarea animalelor pentru consumul cărnii acestora. Și dilema unui astfel de credincios vine în momentul în care i se oferă un loc de muncă fix într-o fabrică de procesare a produselor din carne. Dilema este : Nu mănâncă carne, dar prin munca lui nu își dă acceptul pentru consumul de carne? Alte articole: Omul se naște în esență bun - fals Strategia Imperiului Moldova de a cuceri lumea Au crescut mușchi prin curte Cum să te bășești în Supermarket Vop...

Carnea artificială va invada magazinele Europei

Imagine
Dacă până de curând vorbeam doar în glumă despre carne sintetică, și ne refeream la fibra de soia, astăzi lucrurile s-au schimbat. Tehnologia a avansat așa că:   Adio mâncare naturală! Se preconizează un viitor alimentar sintetic . Carne sintetică, lapte sintetic, pâine sintetică, fructe sintetice, .... oameni sintetici. Articole anterioare: Mașinile electrice distrug țările arabe Declarația carantină scrisă de mână Dacă nu se inventa vopseaua lavabilă Blogger - cea mai prost plătită meserie Plata cu telefonul cu butoane

Cum mănânc eu de obicei

Principiul pe care îl respect ori de câte ori mănânc mâncare gătită acasă Întotdeauna când mănânc acasă mâncare gătită cu carne: ciorbă , pilaf, supă, mazăre, etc, las întotdeauna carnea la urmă . Mănânc tot din farfurie - principiu- iar la final mănânc carnea. M-am obișnuit așa încă de mic, ca orice ar fi de mâncare să las la urmă ceea ce îmi place mai mult. În acest fel rămân cu un gust bun după masă. Alte articole: Cum te tratezi de răceala și gripă simplu Să facă nevasta ce vrea din tine Prima lovitură a lui Van Damme La mulți ani Dany puiul meu rebel Mâine nu va veni niciodată - Partea 2 Cât de proști sunt americanii Nu îi frânge inima! Copierea succesului altora Se schimbă ora. În ce? Ștevia conține fier

Ciorbă de burtă pentru vegetarienii cu pauze

Imagine
Cunosc multe persoane care vor să fie vegetarieni. Dar le place mult de tot și carnea. Așa că îi apucă câteodată pandaliile și hop! de mâine, vegetarian . Dar nu durează mult. Încearcă ei/ele să se abțină, dar când la restaurant vede pe meniu ciorbă de burtă , ia o pauză de vegetarianism. Dacă ambiția îi ajută să treacă peste ispita micilor sau a sarmalelor, se împiedică cu siguranță de ciorba de burtă. Așa că îi putem numi vegetarieni cu pauze. Mai ales că se aseamănă mult cu cei care țin posturile religios ( Crăciun , Paște).

Carnea injectata buna de consum

Imagine
Incerc sa devin vegetarian. Incerc, dar ce vad pe Net si in special pe FB ma face sa ma sperii. Auzi tu!: pepeni toxici, soia modificata genetic, castraveti cu virusi, fasole nu stiu mai cum.....

Carne 90% reducere de pret

Imagine
O oferta de neegalat putem gasi in marile magazine dar si in cele mici: carne mai ieftina cu 90% decat in mod normal. Cumparatorii sunt in delir, in acest fel cu 20 lei pot umple congelatorul

Recent post