Creștinii din ziua de azi
Cu toate că creștinismul este cea mai curată și frumoasă religie adepții creștinismului par a fi total opus de ceea ce îi învață Scriptura. Ca o paranteză, în creștinismul autentic (biblic) schimbarea vine din interior prin puterea Duhului Sfânt nu din exterior ca în celelalte religii. Deși mulți merg la biserică și au despre ei o opinie bună, aproape toți trăiesc în minciună și curvie. Creștinul modern (lumesc) minte din toate pozițiile. Și când nu minte înflorește, și când nu înflorește denaturează. Iar de curvie ce să mai vorbim. Domnul Hristos a spus clar că dacă doar gândești la curvie este ca și când ai fi curvit. Și avem surse de ispită pretutindeni. Dar avertizarea Bibliei este următoarea: "Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul." Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi s...