Postări

Cel mai puternic afrodisiac atrage femeile ca un magnet

Imagine
Precum hipnotizate un grup mare de femei tinere dădeau târcoale unui bărbat în vârstă. Și drept să fiu chiar nu știu ce vedeau la el!? Adevărat, că mai demult am văzut un film în care un bărbat urât a inventat o licoare magică, gen parfum afrodisiac sau ceva de genul, și femeile mureau după el. Doar că ăsta era un film. În lumea reală nu există așa ceva, sau cel puțin așa cred eu. Așa că, curios fiind m-am dus lângă acest bărbat să încerc să observe ce anume îl făcea să atragă femeile. Mi-am făcut cu greu loc printre femeile ce îl înconjurau și am simțit mirosul! Din cap până în picioare, până și respirația, până și transpirația , îi miroseau. Acest bărbat bătrân mirosea precum un parfum deosebit. Era acel miros de dolari. Mulți dolari. În buzunare, un portofel, în conturi, în investiții, în active. Efectiv puțea a bogăție. Acest este cel mai puternic afrodisiac!

Șpaga în terase și restaurante

Imagine
Cel mai probabil dintotdeauna când mănânci la restaurant sau terasă lași bacșiș chelnerului. În Spania bacșișul se lasă direct pe bonul fiscal, fiind impozitat . Bacșișul este în medie 10% din consumație. Acești bani se împart așa frumos între chelneri. Dilema șpăgii în terase și restaurante Nu am auzit în viața mea pe nimeni și nici nu cred că voi auzi vreodată, ca vreun client al unei terase sau restaurant să zică: " Vai ce curat este în acest local! Hai să îi dau bacșiș femeii de serviciu! " Nu! acest lucru nu se întâmplă. Viața este nedreaptă, ironică de multe ori. Iar în cazul de față dacă femeia de servici nu face curățenie cum trebuie, și în local este mizerie, nimeni nu va lăsa și șpagă chelnerului.

Papa și upgrade la Evul Mediu

Imagine
Vineri 31 Mai 2019 Papa de la Roma (mai exact de la Vatican ) va păși pe meleagurile noastre. Desigur că vizita liderului de la Vatican se va efectua sub egida păcii și ecumenismului. Doar că mai bine de 1000 de ani Papa de la Roma a condus despotic cea mai mare parte a Europei, și datorită sistemului papal orașe întregi erau rase de pe fața pământului, oameni care gândeau altfel decât permitea 'sfântul scaun' erau arși pe rug de vii, iar Europa a cunoscut cea mai cruntă dictatură din toate timpurile. Iar acum în 2019 papa de la Roma vine în România cu gânduri 'pașnice'. Și mulți oameni consideră că ce s-a întâmplat în istorie este ceva ce ține de trecut, și că acuma papa iubește pacea și toleranța. Hm? Doar că s-a dovedit de atâtea ori faptul că " un popor care își uită trecutul este condamnat să îl repete ". Bineînțeles că papa ( și ne referim aici la funcție nu la persoană ) nu mai poate fi intolerant cu cei care gândesc și cred altfel. De ce?...

România lansează 6G mobil

Imagine
Prima țară din lume care va lansa tehnologia 6G este România . Reprezentanții Ministerului Telecomunicațiilor au declarat că după ce ani de zile România a fost fruntașă la viteza internetului, acum va depăși orice așteptări prin tehnologia 6G și inteligența artificială . Tehnologia 6G este dincolo de orice imaginație. Internetul va zbura la propriu aducând în telefoanele oamenilor 10.000 de GB pe secundă. Asta înseamnă că într-o secundă poți downloada 1.000 de filme și 1000 de jocuri. Dincolo de aceste aspecte ale vitezei tehnologia 6G poate fi încorporată în camere speciale holografice . Din păcate în momentul de față nu există dispozitive gen smartphone , laptop, etc care să poată susține această tehnologie 6G. Dar cel mai frumos lucru este că specialiștii români lucrează deja la 7G chiar dacă nu există o infrastructură pentru asta și încă habar nu au cum va fi.

Încarcă telefonul în modul avion

Imagine
Am aflat de curând șmecheria asta prin care îți poți încărca mai rapid smartphone-ul. Pentru că niciodată nu am timp să îl încarc la 100%. Mereu uit să îl pun la încărcat, poate obișnuința mea veche de când aveam Nokia 3510i cu butoane, telefon al cărui baterie ținea și o săptămână. Și când trebuie să plec la muncă sau oriunde și văd că mai am doar 23% baterie îl pun repede la încărcat. Doar că în 10 minute nu prea se încarcă suficient. Și cineva mi-a explicat o șmecherie banală prin care telefonul se va încărca mai rapid, și anume Mod Avion. Astfel când pun telefonul la încărcat îl trec repede pe mod avion și se va încărca mai repede.

Avantajele oamenilor pitici

Imagine
Oameni pitici și scunzi de înălțime de până la 1,5 m înălțime au un foarte mare avantaj în viață . Și îl voi explica imediat. Pentru fiecare om viața are suișuri și coborâșuri și nu există oameni care să rămână doar acolo sus. Și mai și cad.  Unii cad psihic , alții se împiedică și cad pe stradă, alții cad din statutul pe care și l-au construit. Dar când se împiedică și cad pe stradă dacă sunt pitici nu pățesc mare lucru, pentru că ei cad de la o înălțime mai mică de cât omenii înalți.

M-am întors în timp pentru a îmi schimba viața

Imagine
După o viață de greșeli succesive , am stat și am rumegat în liniște tot ce am greșit și ce a-și schimba dacă aș avea ocazia. Și am tot visat de atunci să primesc o șansă să mă întorc în timp să îmi schimb destinul. Și într-o dimineață minunea s-a întâmplat: M-am trezit cu 5 ani în urmă. Am fost extrem de buimăcit și nu știam ce se întâmplă cu mine. Apoi am înțeles: am primit o nouă șansă . Astfel am decis să nu mai calc pe aceleași urme greșite și să îmi schimb viața. Am început prin a nu mai jucat la păcănele . Am renunțat la ieșirile cu prietenii la cârciumă. Am renunțat la mai cumpăra haine scumpe doar de dragul să fiu privit cu respect de alții. Am început să pun bani pe bani și am început o strategie de pariere care să îmi aduc profit . Am început să petrec mai mult timp cu familia iar cu munca am lăsat-o mai moale. Am început să ies mai mult în natură, să merg în parcuri , să fac exerciții fizice, să mănânc sănătos, să trag de fiare și să dau la sacul de box. În...

Recent post