A vândut casa și și-a lăsat copiii pe drumuri

Această poveste nu este inventată, nu este o știre super fascinantă, ci o întâmplare reală din care putem învățat cu toții câte ceva.



După moartea soției sale Anca, domnul Toader care nu prea se împăca bine cu niciunul dintre copiii săi a decis să vândă casa.
Domnul Toader avea cinci copii, doi băieți și trei fete. Nici unul dintre copii nu era minor, adică toți erau peste 18 ani.

Ei aveau o casă măricică, și o curte foarte mare, atât de mare încât se mai putea construi cel puțin încă două case și tot le mai rămânea spațiu.
Doar că domnul Toader avea alte planuri în capul său. El voia să plece să se distreze cu amanta lui Camelia.
Astfel odată ce a "scăpat" de soția lui a început procesul de vânzare al casei. Doar că nu putea vinde casa fără acordul copiilor, aceștia moștenind fiecare o părticică din partea mamei lor.

Astfel domnul Toader le-a promis că va ajuta pe fiecare dintre ei să își facă o casa a lui/ei, în alte zone unde doresc ei, le-a promis că partea lor de bani va fi virată direct în cont, etc. Astfel i-a convins să dea semnătură în prezența martorilor și vânzarea să se facă oficial.

Într-adevăr fiecare din copil și a primit părticica lui, dar o sumă mult mai mică decât ar fi putut sa și cumpere o banală garsonieră de exemplu.
Domnul Toader a dispărut de pe radar imediat după ce a pus mâna pe bani.
Copiii au rămas pe drumuri.
Dar povestea tristă abia acum începe.
Un singur copil din cei cinci a reușit să treacă peste această situație, ajutată de faptul că era oarecum logodită cu un excroc, și a plecat cu acesta în Franța.
Ceilalți copii locuiesc cu chirie, trei dintre ei sunt căsătoriți au copii la rândul lor, și trudesc dimineață și până în seară pentru a avea ce pune pe masă și a putea plăti chiria și utilitățile.

Poate că ești un părinte. Poate că nu ai cinci copii, poate ai decât unul sau doi.
Da dacă vrei să vinzi casa, asigură-te că ai tai copiii au unde să își plece capul în condiții optime!

Comentarii

Recent post

Postări populare de pe acest blog

Lista tuturor animalelor din lume

Ce înseamnă spăunat?

Gumă coaie de cămilă pentru copii