Rostește ce vrei și vei avea

Este fascinantă această filozofie conform căreia întregul Univers și chiar Dumnezeu Însuși este la cheremul nostru.

Tot ce trebuie să facem este să credem că noi suntem centrul universului, să conștientizăm ce vrem, să ne imaginăm ca și când am primit ce ne dorim și apoi să rostim cu voce tare.
Și făcând așa ne schimbam viață exact cum ne dorim noi reușind să trăim cea mai bună variantă a vieții noastre. Best life now!

Această filozofie a prins și prinde foarte bine la public, dovadă milioane de cărți vândute în care se prezintă această filozofie.

În afară de faptul că este păcat (în creștinism) să te pui tu în centrul universului, dar este și absurd (chiar și pentru ateiști).

Și totuși se învârte.. Pentru că oamenii vor întotdeauna mai mult decât au sau de cât pot avea, ei vor încerca și alternative neortodoxe.
În realitate nu se poate să câștigi nimic din această filozofie. Singurele persoane care câștigă sunt cei vând astfel de cărți sau care sunt plătiți cu ora să învețe pe alții astfel de filozofii.

Consider că cel mai bun sfat posibil este să evităm complet astfel de iluzii și să ne concentrăm pe lucruri practice dovedite din totdeauna. Cum ar fi munca. Să îți realizezi un vis sau o nevoie prin muncă.

Alte articole:

Comentarii

Recent post

Postări populare de pe acest blog

Lista tuturor animalelor din lume

Ce înseamnă spăunat?

Gumă coaie de cămilă pentru copii