Două surori - vieți diferite

Povești din lumea reală - fără caterincă

Dintr-o familie cu un tată dictator și o mamă sufletistă dar slabă de înger, cu o situație financiară precară și condiții la limita normalului, au ieșit două flori, două prințese gemene.

Nu prințese prin succesiunea sângelui nobil, ci prin frumusețe. 

Sursa foto: Sweethigh.com

Ioana și Ana. Două surori foarte frumoase, depinde de fiecare ce înțelege prin frumusețe - desigur. Amândouă au terminat liceul și amândouă au plecat la oraș pentru o viață mai bună.

În satul lor, deși destul de bogat față de alte sate, pentru că familia lor era extrem de săracă, ele nu ar fi avut nici un viitor.

Poate.. să se mărite cu vreun tânar mai avut, dar mama lor le învățase bine, și anume că atunci când o fată sau un băiat de origine săracă se mută la socrii bogați, nu va fi niciodată liberă, ci mai degrabă o slugă.

În liceu nici una nu excelase la învățătură, dar totuși înțelegeau destul de bine viața, si faptul că foarte greu vor reuși să aibă o independență financiară.

Ioana era chiar mai practică, și când a convenit cu sora ei să se mute în oraș și să își găsească un job acolo, primul ei gând a fost să strângă puțin câte puțin și să trimită și părinților.

Orașul însă era altfel decât își imaginaseră ele, nu semăna cu poveștile spuse de alții, era mult mai frumos, și era .... o altă lume.

Nu a trecut mult și ambele prințese aveau joburi. Deși când vorbeau la telefon cu părinții, în special Ioana, le spunea că lucrează într-un supermarket și este tare bine, nu avea cum să le spună crudul adevăr ca lucrează într-un depozit, într-un subsol, că îndură frig și curent, că șefa țipă mereu și niciodată nu este mulțumită de ele, că salariul se duce mai tot pe chirie și mâncare, că garsoniera închiriată este o paragină, și câte altele.

După un timp s-au obișnuit cu jobul, de fapt omul în sine este o ființă adaptabilă la orice rahat. Ana începuse să iubească jobul și orașul, în special prieteni și prietenele de la bloc cu care în weekend ieșeau să petreacă.

Ioana observase risipa de bani pe care o face Ana, și îi mai zicea din când în când, dar pentru că Ana o facea proastă, că stă închisă în casă în loc să se bucure de tinerețe, după un timp Ioana nu i-a mai zis nimic.

Ioana strângea fiecare leu, se îmbrăca de la Second-hand, cumpăra de la reduceri, nu își lua cosmetice sau parfumuri scumpe, și din două în două luni trimitea și părinților ceva, mai cu seamă că tatăl lor se operase și nu avea cum să mai muncească cu ziua prin sat cum muncise toată viața.

Trecuse mai bine de doi ani. Și era ziua onomastică a Ioanei.
Dar Ioana de când se mutase singură pentru că nu îi plăcea persoanele invitate permanent de Ana în garsonieră, nu făcuse decât să muncească. Și acum de ziua ei, tot la muncă.
Era mai bine așa. Oricum nu avea bani de petreceri. Mama ei o sunase acum două săptămâni că acoperișul casei este stricat rău, și plouă în casă.

Când erau copile și tatăl lor putea muncii el repara singur toate, dar acum nu mai putea, plus că acoperișul trebuia schimb total. Așa că Ioana trimisese acasă aproape toți banii strânși cu greu.
Ana însă nu trimisese nici un ban. Nici nu avea de unde, căci tot ce câștiga cheltuia.

Ioana visa la un soț și copii, în special copii. O familie. Ana însă nici nu voia să audă de așa ceva, nu vroia obligații, ea avea o viață și trebuia să se bucure de ea, sa se distreze, să se simtă bine.

Mama lor o sunase să îi ureaze la mulți ani. Era duminică.
Ioana însă era la muncă și nu a putut răspunde apelului. Ana însă a răspuns. Era extrem de mahmură după petrecerea din club din seara, noaptea, precedentă.
Fiind încă amețită Ana i-a spus mamei că îi pare rău că nu a putut să îi trimită bani, că jobul nu este deloc ușor, că banii sunt puțini. Că jobul Ioanei este chiar mai greu, și că va trebui să se descurce cum poate cu acoperișul.

Mama a înțeles că Ioana a trimis singură banii. Într-un fel îi părea rău că a apelat la ajutorul lor, dar în același timp era foarte mândră de Ioana.
Și chiar dacă Ana a dezamăgit-o o iubea în continuare, erau ambele fiicele ei, pentru totdeauna, indiferent de situație.
Dar a înțeles că deși ambele prințese erau la fel la țară, la oraș deosebirea a devenit vizibilă.
Ambele, într-un fel, își aleseseră filozofia de viață.
Ce va urma - doar Dumnezeu știe.