Ești fericit cu jobul tău?
Acum 7 ani, sau 8, nu mai contează, pe când lucram la radio, am făcut un sondaj în București pe un eșantion de 2000 de oameni, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.
Întrebarea a fost dacă sunt mulțumiți de jobul lor. Majoritatea covârșitoare, aproximativ 85% s-au declarat nemulțumiți. 10% au susținut că sunt încântați de jobul lor, iar 5% au fost nehotărâți, sau pur și simplu nu le păsa.
Dintre cei nemulțumiți, adică aproape 1700 de persoane din totalul de 2000 intervievați, unii pur și simplu au recunoscut că merg la locul de muncă cu scârbă și o fac totuși pentru că nu au de ales.
Cei mai mulți însă deși au recunoscut că urăsc jobul lor nici nu voiau să îl piardă pentru că era mai bine plătit decât în altă parte.
Și țin minte că printre primul meu job am lucrat vreo 6 luni la o firmă unde se făceau filtre auto. Jobul era ok, colectivul era de gașcă, mergeam cu plăcere la muncă, însă salariul abia dacă ajungea pentru mâncare, cafea și țigări. Din salariu nu putem să mă îmbrac, încalț, să plătesc facturile sau să îmi cumpăr ceva. Iar de pus ceva lei deoparte, nici vorbă.
Așa că pe de o parte îi înțeleg pe cei care au ales un job nașpa dar plătit bine.
Însă un astfel de job este de preferat pe termen mediu sau scurt, în nici un caz pe termen lung. Și asta pentru că unii oameni vor suferi psihic, mai ales cei care chiar merg la job cu scârbă. Unii dintre ei ar putea intra în depresie, și de aici multe probleme.
Dacă ne gândim un pic, jobul ne consumă cel puțin 8 ore pe zi. Este a doua noastră viață (pentru unii singura). De aceea ar trebui să ne placă câtuși de puțin, altfel vom trăi total nefericiți.
De aceea poate cel mai bun sfat este să găsești un job care să îți placă măcar un pic, și să fie plătit acceptabil.
Apropo:
Filozofia conform căreia un job e un job, este total greșită.
Imaginea este strict sugestivă. Sursa foto: deadline.com
Gjhfd
85% nu sunt mulțumiți de job

Primul meu job

Jobul trebuie să fie cel puțin O.K.

Comentarii